Allianz-Țiriac Asigurări este compania care își asociază în acest an numele cu TIFF 2013 (cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania) nu doar în calitate de sponsor, dar și de asigurător al festivalului. Astfel, ediția din acest an a festivalului a oferit Allianz-Țiriac ocazia de a avea o contribuție la siguranța și, de ce nu, la buna desfășurare a festivalului prin acoperirile oferite de polițele de asigurare încheiate cu organizatorii TIFF.
Riscurile preluate de Allianz-Țiriac la cea de-a 12-a ediție TIFF includ răspunderea civilă față de terți (participanți, spectatori), accidente persoane și nu în ultimul rând, riscul de deteriorare a peliculelor și a echipamentelor pe întreaga durată a festivalului, inclusiv în timpul transportului
”Pentru Allianz-Țiriac, asocierea cu Festivalul Internațional de Film Transilvania în calitate de sponsor și asigurător vine ca un pas firesc, asta pentru ca noi credem cu adevărat în valori – și aici nu mă refer doar la valoarea afacerilor pe care le derulăm, ci la cele sociale, culturale, artistice în particular.
Pe de altă parte, pentru a explica de ce s-a implicat Allianz-Țiriac în acest proiect, trebuie să spunem că Allianz este un partener tradițional pentru industria cinematografică la nivel internațional, fiind asigurătorul marilor producții cinematografice mondiale”, explică Remi Vrignaud, CEO Allianz-Țiriac, prezent la evenimentele organizate în cadrul festivalului.
De peste 90 de ani, Allianz este un partener pentru industria filmului de la Hollywood, asigurând de la filme precum cunoscutele serii James Bond, până la producții cu mari bugete din zilele noastre, prin urmare, asocierea la nivel local, în România, a numelui Allianz-Țiriac Asigurări, în calitate de asigurător cu Festivalul Internațional de Film Transilvania nu este deloc surprinzătoare.
.