Ca parte a eforturilor depuse permanent de către Euroins România pentru a oferi cea mai bună calitate a serviciilor, compania anunţă deschiderea unui call center care va sta la dispoziţia clienţilor de luni până vineri, de la 9.00 la 17.30. Numerele de telefon aferente acestuia sunt 0800.41.04.12 şi 0800.41.04.13.
În acest moment, serviciul este dedicat aspectelor privind soluţionarea daunelor, oferind informaţii generale referitoare la: procedura de deschidere a unui dosar de daună, punctele de constatare unde se pot deschide dosare de daună, procedura şi actele necesare deschiderii unui astfel de dosar.
Totodată, la numerele de telefon menţionate, clienţii pot obţine şi informaţii legate de stadiul de analiză a dosarelor, traseul acestora, modalităţile de încasare a despăgubirilor, precum şi termenele de plată a despăgubirilor.
Sunt oferite informaţii referitoare atât la dosarele şi punctele de constatare din Bucureşti, cât şi la cele din afara capitalei.
.