Mazda a reuşit să doboare un nou record mondial Guinness Book of World Records în timpul evenimentului MAX-5 2013 desfăşurat pe 15 iunie, la Lelystad, Olanda. 683 Mazda MX-5 au fost conduse în coloană pe drumurile din jurul centrului de teste RDW din Lelystad, formând cea mai lungă paradă de modele Mazda aflate în mişcare. 1450 de participanţi au contribuit la tentativa de record, care l-a doborât pe cel existent pentru “cea mai lungă paradă de modele Mazda” – 459 Mazda MX-5 – acesta fiind stabilit în Essen, Germania, în 2010.
Parada de MX-5, desfăşurată într-un peisaj fascinant, a avut în frunte o versiune spectaculoasă MX-5, modelul de curse a celei de-a treia generaţii, avându-l la volan pe prezentatorul TV olandez Allard Kalff, iar pe locul din dreapta pe Jeff Guyton, Preşedinte şi CEO Mazda Motor Europe. Mai târziu, după doborârea recordului, Guyton a primit certificatul oficial, oferit de juratul Guinness World RecordsTM Pravin Pate.
Pe parcursul evenimentul MAX-5 2013, Centrul de Teste RDW din Lelystad a fost dedicat în întregime mărcii japoneze şi experienţei Mazda. Activităţile au inclus demonstraţii ale piloţilor Cupei Ribank Mazda MaX5 şi ale modelului Mazda3 20B cu 3 rotoare deţinut de familia belgiană de piloţi Van Herck. Participanţii au avut, de asemenea, oportunitatea să testeze noua tehnologie Mazda i-ACTIVESENSE pe circuit sau să se distreze într-unul dintre simulatoarele de curse. Toate modelele Mazda SKYACTIV au fost la dispoziţia celor interesaţi de un drive test, iar vizitatorii au putut beneficia de o revizie gratuită pentru roadsterele proprii.
În urma unei expoziţii cu cele mai frumoase MX-5-uri prezente, premiul pentru cel mai frumos şi mai autentic Mazda MX-5 al zilei a fost înmânat lui Ludo Vander Vliet from Duffel (Belgia). Premiul doi i-a revenit lui Maarten Tuiten from Almelo (Olanda), urmat de Pieter Staat from Meteren (Olanda) care a ocupat locul trei în cadrul concursului.
La sfârşitul zilei, aproximativ 250 de maşini prezente s-au alăturat pentru a forma cel mai mare drive-in cinema din Europa. Înainte de difuzare, spectatorii au fost rugaţi să aleagă dintre trei filme prin acţionarea claxonului pentru a vota filmul preferat. Cel mai “răsunător” vot a fost pentru filmul Arbitrage cu Richard Gere în rol principal. .