|
« click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
|
Adaugat in data de 18-05-2011 |
Cesarom: 40.000 de montatori independenti placheaza cu gresie si faianta casele romanilor
Alte stiri la aceasta categorie
Pentru placarea cu gresie şi faianţă a locuinţei, românii pot alege dintr-un număr de circa 40.000 de montatori independenţi şi aproximativ 12.000 de companii de profil, potrivit unul studiu realizat de Cesarom, liderul pieţei locale de plăci ceramice.
“Din punct de vedere numeric, numărul montatorilor este cel puţin egal cu cererea de pe piaţă, ţinând cont că aceştia nu au lucrări chiar în fiecare zi. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în cazul firmelor de profil, având în vedere că acestea sunt de cele mai multe ori divizii ale companiilor ce activează în sectorul construcţiilor”, a declarat Eduard Măcărescu, Director de Operaţiuni al Cesarom.
În ceea ce priveşte costurile montajului integral cu gresie şi faianţă al unei locuinţe (baie, bucătărie şi hol), acesta a afirmat că preţurile pornesc de la 1.300 de lei, în cazul montatorilor independenţi, şi de la 1.500 de lei pentru firmele de profil.
Studiul companiei mai arată că în acest moment în România există aproximativ 40.000 de montatori independenţi dintre care 10.000 sunt ocazionali, ei având o altă meserie de bază. 75% din totalul acestora nu sunt certificaţi, în România neexistând şcoli speciale de profil ci doar şcoli de meserii, cursuri de calificare acreditate de Ministerul Muncii sau training-uri organizate de companii private.
În acelaşi timp, românii se declară mulţumiţi de doar o treime dintre lucrări. Situaţia se schimbă în cazul companiilor de profil, unde 75% dintre clienţi apreciază lucrările efectuate.
Cercetarea companiei mai arată că circa 65% dintre români apelează la un montator independent atunci când decid să îşi decoreze locuinţa cu gresie şi faianţă, în timp ce aproximativ 35% realizează lucrările cu o companie specializată.
“Decizia de a apela fie la un montator, fie la o companie, este luată în special în funcţie de bugetul alocat amenajării locuinţei precum şi în funcţie de gradul de informare al beneficiarului. De cele mai multe ori, consumatorii apelează la recomandările oferite de familie, prieteni, colegi sau la anunţurile de mică publicitate”, a afirmat Eduard Măcărescu.
Conform acestuia, principalele avantaje în a lucra cu un montator sau cu o companie recomandată de un apropiat îl constituie gradul de încredere conferit, garanţia rezultatului final şi nu în ultimul rând raportul calitate-preţ.
Potrivit studiului Cesarom, o mare parte dintre montatorii independenţi cu experienţă au plecat din ţară în ultimii ani lăsând pe piaţa din România un gol din punct de vedere calitativ.
În cazul alegerii unui montator independent, gradul său de profesionalism poate fi testat, conform specialiştilor Cesarom, prin adresarea câtorva întrebări privind plăcile ceramice si principalele caracteristici ale acestora, cum se efectuează o placare corectă şi care sunt paşii care trebuie urmaţi înainte de a pune gresia şi faianţa.
Montatorii ar trebui să ştie că plăcile ceramice pot fi pentru perete sau pardoseală sau pentru interior sau exterior. De asemenea, un alt criteriu de urmat este utilizarea de adezivi şi chituri recomandate pentru plăcile ceramice şi nu în ultimul rând verificarea acestora la achiziţie.
Cesarom este unul dintre brandurile cu tradiţie din România, având o istorie de peste 40 de ani. Compania a devenit, începând cu 2004, membră a grupului austriac Lasselsberger, acesta fiind unul dintre cei mai renumiţi producători europeni şi mondiali de plăci ceramice (gresie, faianţă, decoruri).
O dată cu intrarea în grupul Lasselsberger, compania şi-a schimbat numele în Lasselsberger SA, dar a păstrat marca de produs Cesarom. .
|
|
» Adauga comentariul tau |
Comentarii |
|
|
Saahaa
Delicioasa!!! Daca nu as avea una pe masa as pofti la pozele tale. Imi plac prrjituaile cu branza, chiar acum lucrez si la pozele unei astefel de prajituri... Te pup!
|
« click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
Recomanda aceasta pagina |
Daca considerati acest articol interesant il puteti recomanda unui prieten folosind formularul alaturat. |
|
|
|
|