|
« click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
|
Adaugat in data de 27-10-2011 |
Cursuri de bricolaj - campanie Bosch la Praktiker
Alte stiri la aceasta categorie
Bosch şi Praktiker anunţă demararea pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă prin organizarea de cursuri de bricolaj. Sub deviza "Mai multă inspiraţie cu Dremel", cei doi parteneri vor organiza în luna noiembrie, în fiecare zi de vineri, între orele 15:00-18:00, şi de sâmbătă, între orele 10:00-14:00, cursuri de meşterit. Astfel, clienţii Praktiker vor învăţa să-şi personalizeze globurile de Craciun şi alte obiecte de sezon. Cursurile sunt gratuite şi au loc concomitent, în toate locaţiile Praktiker din ţară.
"Aceasta este cea de-a doua sesiune de cursuri pe care le organizăm, prima având loc în luna septembrie. Succesul şi entuziasmul clienţilor Praktiker ne-au motivat să continuăm această serie de evenimente. În timp ce la primele cursuri am pus accentul pe încurajarea celor care visează să facă primii paşi în domeniul bricolajului, dar nu au de la cine să înveţe, în sesiunea din noiembrie, atenţia va cădea pe pregătirea pentru sărbătorile de iarnă. Clienţii Praktiker vor avea astfel “Mai multă inspiraţie cu Dremel ”, lucru care se va putea vedea în decorarea casei lor cu globuleţe personalizate, de exemplu, dar şi în darurile pe care le vor face celor dragi, cadouri care vor putea fi confecţionate chiar de ei. Ne adresăm astfel tuturor clienţilor Praktiker, indiferent de vârstă, experienţă şi îndemânare, deoarece proiectele pe care le vom preda au diferite grade de dificultate", au afirmat reprezentanţii Bosch.
Clienţii Praktiker vor învăţa cum să mânuiască şase tipuri de unelte Dremel, esenţiale pentru majoritatea aplicaţiilor de bricolaj. Astfel, cu ajutorul sculelor electrice Dremel Engraver, Dremel Trio, VersaTip, Dremel Multi-Max, Dremel 8200 şi pistolului de lipit 920, proaspeţii cursanţi vor învăţa să lipească, graveze, pirograveze, să şlefuiască, frezeze şi să taie în materiale precum lemnul sau metalul.
Mai mult, clienţii Praktiker care cumpără orice unealtă Dremel în luna noiembrie mai au parte de o altă surpriză de la Bosch, primind cadou o pereche de ochelari de soare şi protecţie Uvex, iar dacă achiziţionează o unealtă Dremel în timpul lecţiilor, primesc pe loc un joc Lego 3 în 1 cadou.
Dremel este unul din brand-urile companiei Bosch, fiind dedicat utilizatorilor pasionaţi de proiecte DIY, precum restaurarea automobilelor, prelucrarea lemnului, realizarea modelelor şi alte hobby-uri creative.
Brandul Dremel a fost lansat în 1932, de către A. J. Dremel, care a creat prima unealtă multifuncţională din lume. În prezent, compania se dedică producerii şi creării sistemelor pentru unelte uşor de folosit Versatile Tool, punând accent pe calitate şi adresându-se persoanelor care au o varietate mare de hobby-uri creative şi sunt pasionate de bricolaj.
Uneltele Dremel sunt create pentru proiecte de reparaţii de interior şi exterior, restaurare auto, tâmplărie, machete, dar şi pentru multe alte proiecte creative de la bijuterii la colaje. Uneltele din gama Dremel Versatile Tool Systems sunt compacte, versatile şi extrem de precise, cu sisteme multifuncţionale, pentru tăiere în spirală, lipire şi multe alte funcţii. Pentru toate produsele sunt prevăzute accesorii şi dispozitive speciale, care fac viaţa mai uşoară şi permit crearea de detalii şi efectuarea de operaţiuni complexe.
Divizia de Scule Electrice a Grupului Bosch este lider mondial pe piaţa sculelor electrice şi a accesoriilor aferente. În 2010, divizia a generat vânzări de peste 3,5 miliarde de euro, din care 90% în afara Germaniei. Cu mărci precum Bosch, Skil şi Dremel, divizia se caracterizează prin concentrare pe clienţi şi progres tehnologic. Principalii factori de succes sunt puterea şi ritmul inovaţiilor.
În fiecare an, Bosch Power Tools lansează peste 100 de produse noi pe piaţă. În 2010, 40% din vânzări au fost generate de produse aflate pe piaţă de mai puţin de doi ani. Toate cele cinci segmente de business ale Bosch Power Tools – scule electrice portabile, scule staţionare, accesorii, aparate de măsură şi scule electrice de grădină – au avut o performanţă peste cea a pieţei.
Grupul Bosch este principalul furnizor global de tehnologie şi servicii. Potrivit cifrelor preliminare, aproximativ 283.500 de asociaţi au generat vânzări de 47,3 miliarde de euro în domeniul tehnologiei auto şi industriale, bunurilor de larg consum şi tehnologiei construcţiilor în anul fiscal 2010. Grupul Bosch include Robert Bosch GmbH şi cele peste 300 de filiale şi companii regionale din peste 60 de ţări.
Dacă sunt incluşi şi partenerii de vânzări şi servicii, Grupul Bosch este reprezentat în aproape 150 de ţări. Această reţea globală de dezvoltare, producţie şi vânzări reprezintă fundamentele creşterii viitoare. Bosch a alocat în jur de patru miliarde de euro pentru cercetare şi dezvoltare în 2010 şi a depus cereri pentru peste 3.800 de brevete în întreaga lume. Prin toate produsele şi serviciile sale, Bosch îmbunătăţeşte calitatea vieţii, furnizând soluţii care sunt atât inovatoare, cât şi benefice..
|
|
» Adauga comentariul tau |
Comentarii |
|
|
Cassie
I really appreciate free, succinct, riaelble data like this.
|
« click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
Recomanda aceasta pagina |
Daca considerati acest articol interesant il puteti recomanda unui prieten folosind formularul alaturat. |
|
|
|
|