|
« click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
|
Adaugat in data de 09-11-2010 |
Grupul Lindab - profit cu 46% mai mare in trimestrul 3, 2010
Alte stiri la aceasta categorie
În perioada iulie-septembrie 2010, profitul Grupului Lindab a crescut cu 46% faţă de perioada similară a anului trecut, până la valoarea de 23 milioane EUR (comparativ cu 15,8 milioane EUR în T3 2009). Vânzările au crescut cu 3% (de la 199 milioane EUR la 205 milioane EUR).
În ceea ce priveşte evoluţia în primele nouă luni ale anului, vânzările Lindab au scăzut cu 11%, până la 527 milioane EUR (faţă de 591 milioane EUR în perioada similară a anului trecut), în timp ce profitul a crescut cu 2%, până la 29,6 milioane EUR (29 milioane EUR în primele 9 luni ale lui 2009).
Rezultatele înregistrate în cel de-al treilea trimestru pe fiecare divizie de business au fost conform aşteptărilor, în linie cu tendinţele generale de evoluţie observate în acest an. Pe Divizia Profile Componente s-a remarcat un nivel foarte bun al cererii, cu o creştere a vânzărilor de 7%, provenită în special din zona rezidenţială. Suedia se evidenţiază în mod special, în luna septembrie înregistrând un maxim istoric din punct de vedere al vânzărilor pe această piaţă, în timp ce piaţa daneză începe să arate semne de revenire.
Divizia Building Systems (clădiri metalice) a avut, de asemenea, o activitate de vânzări pozitivă, care s-a reflectat într-o creştere cu 20%. Rezultatele înregistrate pe acest segment s-au datorat în special vânzărilor din Europa Centrală şi de Est şi zona Rusiei şi Comunitatea Statelor Independente (CSI), datorită finalizării unor comenzi realizate în trimestrul al doilea. Comenzile în T3 s-au păstrat, de asemenea, la un nivel bun, în special în CSI. Grupul şi-a concentrat eforturile asupra pieţei din Rusia, o piaţă care dă deja semnale pozitive, iar strategia de viitor presupune sporirea capacitatii de producţie şi a eficienţei la fabrica de la Yaroslavl.
Evoluţia Diviziei Ventilaţii a fost una stabilă în general, dar cu variaţii destul de mari între pieţele locale, înregistrând în T3 vânzări în uşoară scădere (-3%). Tendinţa de evoluţie este una pozitivă în Suedia şi Finlanda, fiind constantă în Germania şi Marea Britanie. Piaţa non-rezidenţială rămâne în continuare fragilă. Pentru a spori profitabilitatea, Grupul va inaugura anul viitor încă un spaţiu de producţie de 10.000 mp în Cehia, unde va muta o parte din producţie începând cu T2 2011.
Din punct de vedere geografic, zonele cu poziţie bună sunt cea Nordică, Europa Occidentală şi Europa Centrala şi de Est, în timp ce Rusia şi CSI sunt considerate a fi regiuni cu mare potenţial de creştere.
"Evoluţia noastră în cel de-al treilea trimestru a confirmat tendinţele recente şi aşteptările noastre: avem semnale pozitive din direcţia pieţei rezidenţiale, pieţele non-rezidenţiale s-au stabilizat şi am reuşit să contracarăm efectele costului ridicat al oţelului prin preţurile de vânzare. Per ansamblu, noua strategie presupune să ne concentrăm eforturile, atenţia şi resursele către segmentele de business pe care le considerăm puncte forte, pe cele mai atractive pieţe. În prezent, avem multe activităţi aflate în faza de implementare pe fiecare zonă de business, concentrându-ne pe zonele care vor atrage o creştere mai puternică şi profitabilă în anii următori. Perspectiva asupra pieţei rămâne neschimbată. Pe segmentul rezidenţial aşteptăm continuarea creşterii, în special în pieţele nordice, pe zona de profile componente. În ceea ce priveşte pieţele non-rezidenţiale, semnalele externe continuă să indice începutul unei reveniri pe acest segment în cea de-a doua jumătate a lui 2011", a declarat David Brodetsky, Preşedinte şi CEO Lindab Group.
Lindab Group dezvoltă, produce şi promovează soluţii moderne pentru construcţii civile şi industriale şi sisteme ecologice de ventilaţii. Lindab Group are puncte de lucru în 31 de ţări şi un număr de 4900 de angajaţi..
|
|
» Adauga comentariul tau |
Comentarii |
|
|
Zaleha
I managed Shutters on the beach. A prmeier luxury hotel in Santa Monica California. We sold Evolu and it sold very well. I was in charge of all front and back office opperations so I insitsted on keeping it even though my general manager did not want to keep selling it. Needless to say my girlfriend and I used it for over a year. I have been searching for a retailer forever to purchase it. We use about 7 products and I would like to build a relationship with someone so I can get a good price. I also used to purchase it for gifts. One year that is all I purchased for gifts and all my friends/family ended up purchasing it for them selfs. The problem has been Evolu in New Zeland would not work with me. I had a small store and website that Evlou would of done well in. It was in the Centry City Mall where a lot of Celebrities and Affluent/ Wealthy clients shop. It would of done well. I am in San Diego now and want to give it a go again, so we will see. what, if any kind of discount can you give me. It would be a large order. Please let me know. Thank You Jason Dotson Phone 619-578-2402
|
« click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
Recomanda aceasta pagina |
Daca considerati acest articol interesant il puteti recomanda unui prieten folosind formularul alaturat. |
|
|
|
|