|
« click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
|
Adaugat in data de 23-08-2013 |
Irina Becher - noul Director de Creatie al Leo Burnett
Alte stiri la aceasta categorie
Începând cu luna iunie 2013, Irina Becher este noul Director de Creație la Leo Burnett. Totodată, în această perioadă, departamentul de Creație al agenției de publicitate s-a extins și consolidat cu patru noi membri: Radu Olteanu și Adina Basag Teodorescu (senior copywriteri), alături de Cosmin Ezaru (Head of Art Directors) și Dinu Gojan (Senior Art Director).
Cu peste 10 ani de experiență în publicitate, Irina Becher și-a făcut copilăria în Friday Advertising și Publicis, pentru ca în 2005 să devină copywriter la Leo Burnett. Ad’Or, Effie sau Portoroz sunt doar câteva dintre competițiile în cadrul cărora Irina a obținut până acum nenumărate trofee importante, adăugând în portofoliul său campanii pentru branduri precum Bergenbier, P&G (Ariel, Bonux, Tide, Lenor, Always, Wella, Pantene), 24 Fun, Altex, Prigat, Petrom, Antipa, Doncafe, Cristim, Domo, Volkswagen, Skoda, Sensiblu, Garnier, OMV. De-a lungul anilor, a dezvoltat alături de echipa Leo Burnett campanii nominalizate şi premiate la festivaluri internaţionale şi naţionale, dintre care „campania ultimilor 10 ani” pentru Bergenbier, „Ziua Barbatului”, fiind cea pe care o consideră cea mai importantă realizare, care a dovedit forța unui brand care și-a asumat să facă mai mult decât advertising.
Irina se consideră a fi un produs 100% Leo. „Am trăit cu citatele lui Leo Burnett în minte, m-am inspirat din ele, am vrut să ajung în Leo pentru că le iubeam și am purtat în geantă, cu mine, timp de mai bine de un an, o cărticică primită de la Bogdan Naumovici cu 100 de citate ale lui Leo.” declară Irina.
Gândurile și planurile în noul său rol se leagă, inevitabil, de Leo. „Gândindu-mă ce vreau să realizez sau să transmit mai departe oamenilor din creație din noua postură, ochii mi-au căzut pe rollbox-ul de lânga birou. Și mi-am dat seama că atunci cand a trebuit sa aleg, ca fiecare dintre colegii mei, un mesaj care să îl personalizeze, nu a fost deloc o coincidență că l-am ales tocmai pe acesta: Promises must be kept, commitments honoured, [...] because we become what we do and character is simply the sum of our performances. Cred în adevărul simplu și excepțional din spatele acestor cuvinte. Așa cum cred că promisiunea de a face lucrurile așa cum Leo le-a imaginat de la început – “best in the world bar none” – trebuie dusă mai departe. Mai cred că pentru noi – indivizi luați separat sau echipă - vorbesc lucrurile pe care reușim să le facem pentru clienții nostri și pentru oamenii cărora le comunicăm, ceea ce reușim să creăm memorabil și ce construim împreună. Asta a însemnat întotdeauna Leo Burnett și asta ne propunem să ducem mai departe. Avem o echipă cu forțe noi, cu pasiune pentru advertising și cu dorința de a face. Și ne propunem ca împreună să fim la înălțimea numelui Leo Burnett.” a adăugat Irina Becher.
„O cunosc foarte bine pe Irina, știu că gândim la fel când e vorba de marketing și de agenție și am foarte mare încredere în ea. Irina a crescut în Leo Burnett și în spiritul acesta și a realizat aici lucruri foarte frumoase alături de echipă și pentru clienții agenției. Are viziunea, dorința și pasiunea necesară să ducă mai departe valorile Leo și cred cu tărie că vom face și pe mai departe lucruri foarte bune împreună de care să fim mândri.” a declarat Lorand Balint, Managing Director Leo Burnett & Target.
Noul senior copywriter din echipa Leo Burnett, Radu Olteanu, a început să lucreze în publicitate în 2001 în cadrul D’arcy România. A urmat experiența din agențiile TBWA, BBDO Moscow, Next Advertising. Pe parcurcul celor mai bine de zece ani, a lucrat pentru clienți precum Banca Transilvania, Beeline, Petrom, Rompetrol, Romtelecom, Murfatlar, ING, P&G, Albalact. Radu a contribuit cu succes la nenumărate campanii recunocute și premiate la Epica, Golden Drum, New York Festivals, AdPrint, Ad’Or, Effie, ADC*RO Awards și publicate de Luerzer’s Archive.
„De ce Leo? Pentru că momentele în care ți se pare că o agenție este the place to be sunt rare și nu trebuie ratate. Și după două săptămâni, toate lucrurile bune pe care le-am auzit despre Leo mi s-au confirmat. Cafeaua de la parter, spre exemplu, e excelentă.” a declarat Radu.
De asemenea, Leo Burnett își completează echipa de creație prin venirea Adinei Basag Teodorescu. 2002 este anul în care Adina s-a decis să încerce publicitatea. Ulterior, a urmat colaborarea cu agenții precum Ogilvy, Scala JWT și Graffiti BBDO unde a fost Group Creative Director. Adina are în portofoliu campanii pentru Nestle, Unilever, Tuborg, Dacia, Romtelecom, Pepsi, Banca Românească, nominalizări și premii la Effie, Portoroz sau Ad’Or. Campania „Ghidul” pentru Banca Românească a fost recunoscută la Ad’Or 10 ani drept „cea mai bună campanie a deceniului” la categoria finance.
„După o cură belgiană de antreprenoriat și ciocolată, mă bucur să revin în publicitatea românească într-o agenție fresh, cu planuri mărețe.” a declarat Adina despre venirea ei la Leo.
Cosmin Ezaru s-a alăturat echipei Leo Burnett în poziția de Head of Art Directors. A debutat în 1998 în publicitate și a acumulat o vastă experiență în agenții precum GMP, Tempo Advertising și Graffiti BBDO, unde a lucrat pe conturi importante: Dacia, Pepsi, Timișoreana, Tuborg, Skol, Romtelecom, BCR, Banca Românească, Millenium Bank, Orange. Lucrările lui s-au bucurat de aprecierea juriului din cadrul festivalurilor internaţionale şi naţionale, unde a obținut premii importante de creație la Ad’Or, Golden Drum, New York Festivals și Epica, dar și premii Effie. Despre venirea lui Cosmin spune: „Leo Burnett mi-a oferit oportunitatea de a construi multe lucruri frumoase alături de o echipă de adevarați seniori, pentru niște clienți pe care mulți creativi și i-ar dori.”
Dinu Gojan revine în echipa Leo Burnett ca Senior Art Director. Cu 15 ani experiență în advertising, Dinu a lucrat în Saatchi & Saatchi, Ogilvy & Mather și Leo Burnett, pe conturi precum Kraft, Friesland, Orange, BRD Societe Generale, P&G (Head & Shoulders, Tide, Bonux, Always), Petrom, Bergenbier. „Sunt perfect de acord cu Walt Disney”, spune Dinu, „dacă poți să visezi, poți să și faci.”
„În ultimele luni, am construit o echipă creativă solidă, cu oameni vii, cu chef de viață, care iubesc ceea ce fac și vin în fiecare zi în agenție din plăcerea de a munci în acest domeniu. Iar rezultatele se văd deja prin implicare, prin noile proiecte realizate și cele noi câștigate pe care le vom aduce la viață în perioada următoare.” adaugă Lorand Balint..
|
|
» Adauga comentariul tau |
Comentarii |
|
|
seo service
rf8BPy A round of applause for your post.Really looking forward to read more. Great.
|
Barry
Is that really all there is to it because that'd be flegabrgastinb.
|
« click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
Recomanda aceasta pagina |
Daca considerati acest articol interesant il puteti recomanda unui prieten folosind formularul alaturat. |
|
|
|
|