|
« click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
|
Adaugat in data de 24-07-2016 |
P3 marcheaza 300.000 m2 de spatii construite in Romania
Alte stiri la aceasta categorie
P3 Logistic Parks, unul dintre cei mai mari investitori specializati, dezvoltatori si manageri de proprietăti pan-europene de logistică, a marcat constructia a 300.000 m2 în parcul său P3 Bucharest, cel mai mare parc logistic din România. Din momentul în care a achizitionat parcul, la începutul anului 2015, P3 a construit 85.000 m2 de spatii pentru clienti existenti si noi.
Pentru a marca acest moment important, compania a dezvelit o placă simbolică în interiorul parcului, in cadrul unei ceremonii speciale. Un punct de referintă care întăreste performanta P3 si planurile sale de crestere si expansiune.
Planurile P3 includ o crestere continuă în România, dar si în Europa de Vest. Mai mult decât atât, datorită recentei achizitii de teren în apropierea parcului P3 Bucharest, compania are acum posibilitatea de a construi până la 90.000 m2 de spatii suplimentare, în unităti începând de la 4.000 m2 până la 40.000 m2.
"Suntem mândri de faptul că am ajuns la 300.000 m2, ceea ce reprezintă în esentă dovada cererii puternice pentru locatia noastră de la km 13, dar si a calitătii serviciilor pe care clientii le primesc de la P3, multi dintre chiriasii existenti dorindu-si să se extindă în parcul nostru. Asteptăm cu nerăbdare să continuăm dezvoltarea pe terenurile existente si să consolidăm pozitia de parc logistic de referintă al P3 Bucharest în România", a declarat Blake Horsley, Country Head P3 România.
Peter Bečár, Managing Director, P3 CEE adăugat: „P3 Bucharest este cel mai mare parc logistic din Bucuresti si din tară. La începutul anului 2015, P3 a achizitionat parcul de la CA Immobilien Anlagen AG, în una dintre cele mai mari tranzactii logistice încheiate pe piata industrială din România în acel an. Parcul a avut 215.000 m2 de spatii de închiriat, în opt depozite. Pe baza strategiei noastre, care viza crearea unui centru logistic important în apropiere de Bucuresti, P3 a reusit să construiască încă 85.000 m2 si detine în prezent unsprezece depozite în P3 Bucharest.”
Prima constructie a P3 în România, un nou depozit de 28.000 m2, a fost la scurt timp pre-închiriată ca parte a unui parteneriat semnat cu Carrefour pentru a stabili un complex logistic de 81.000 m2 în P3 Bucharest. Cel de-al doilea proiect a fost o nouă clădire, un depozit frigorific de 19.100 m2, din care 15.000 m2 sunt închiriati de Carrefour. În luna februarie 2016, P3 a început să dezvolte un al treilea depozit, o constructie de 42.800 m2 pentru a răspunde cerintelor clientilor existenti ai P3, care intentionează să îsi extindă afacerile în Bucuresti. Clădirea este programată să fie finalizată în vara anului 2016, iar spatiul rămas va fi disponibil pentru închiriere.
Toate cele trei noi depozite au fost concepute după cele mai înalte standarde în materie de constructii si de mediu ale P3. Clădirile dispun de o înăltime de 11,5 m, mai mare decât majoritatea spatiilor industriale din Bucuresti, ceea ce va permite clientilor să beneficieze de spatiu suplimentar de depozitare.
Parcul P3 Bucharest este pozitionat strategic, la kilometrul 13 de pe autostrada A1, în partea de vest a orasului Bucuresti. Are acces direct si rapid la autostrada A1 si se află în imediata apropiere a soselei de centură a orasului, ceea ce permite accesul facil către cele sase sectoare ale Bucurestiului, către Aeroportul International Henri Coandă, situat la 22 km distantă, si către autostrada A2.
P3 are în prezent 246.000 m2 de spatii în constructie în patru tări din Europa, mai mult decât dublul suprafetei dezvoltate în 2015, de 113.000 m2 si o serie de alte proiecte în curs de desfăsurare. Portofoliu său este de 3,3 milioane m2 în nouă tări si are, de asemenea, terenuri cu avize de urbanism care permit dezvoltarea de noi spatii, de peste 1,4 milioane de m2.
P3 este investitor, dezvoltator si manager de proprietăti logistice europene. Având activităti în toată Europa, portofoliul P3 cuprinde 162 de depozite construite la cele mai înalte standarde, cu o vârstă medie de 8,4 ani, care totalizează 3,3 milioane m2 de spatii în nouă tări si terenuri cu avize de urbanism care permit dezvoltarea de noi spatii, de peste 1,4 milioane m2.
În România, P3 detine cel mai mare parc logistic din tară, P3 Bucharest, achizitionat de la CA Immobilien Anlagen AG la începutul anului 2015. În această primăvară, compania va avea circa 90.000 de m2 în constructie în P3 Bucharest. Odată finalizate, cele trei clădiri noi vor mări portofoliul total de spatii al P3 în România la circa 305.000 de m2.
Misiunea P3 este să ofere chiriasilor o experientă de primă clasă în locatii logistice cheie. P3 dezvoltă proiecte durabile si ecologice la cele mai înalte standarde internationale.
PointPark Properties a adoptat noul brand corporate “P3” si va folosi numele comercial P3 Logistic Parks pentru a reflecta mai bine activitatea companiei..
|
|
« click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
Recomanda aceasta pagina |
Daca considerati acest articol interesant il puteti recomanda unui prieten folosind formularul alaturat. |
|
|
|
|