|
« click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
|
Adaugat in data de 24-07-2016 |
Starbucks deschide o cafenea in centrul comercial Veranda din Bucuresti
Alte stiri la aceasta categorie
Veranda, centrul comercial dezvoltat în zona Obor de compania Prodplast Imobiliare, a semnat un contract de închiriere cu lantul de cafenele Starbucks, ajungând astfel la un grad de ocupare de aproape 85%.
”Starbucks completează oferta variată pe care o vom avea în zona de restaurante a Veranda, astfel încât vizitatorii să poată alege dintr-o gamă completă de optiuni pentru petrecerea timpului liber. Starbucks este una dintre cele mai apreciate cafenele prezente pe piata din România si ne bucurăm că au ales să deschidă o nouă locatie în centrul nostru comercial. În acest moment, toate spatiile din zona de restaurante sunt închiriate sau suntem în discutii foarte avansate cu chiriasii”, a declarat Andrei Pogonaru, dezvoltator al centrului comercial Veranda.
“Urmărim mereu să deschidem noi locatii, astfel încât să fim cât mai aproape de clientii nostri. Veranda ne-a oferit spatiul ideal, potrivit standardelor noastre, iar tipul proiectului, calitatea si pozitionarea lui excelentă au făcut ca această decizie să fie una firească”, a adăugat Mateusz Sielecki, director regional Starbucks România.
Cafeneaua Starbucks va ocupa un spatiu interior în zona de restaurante de la parterul centrului comercial si va avea si o terasă. Veranda va oferi vizitatorilor 15.000 de metri pătrati de spatii verzi, destinati relaxării si petrecerii timpului alături de familie si prieteni, unde se vor afla terase ale restaurantelor, dar si locuri de joacă pentru copii si pentru practicarea sporturilor în aer liber. De asemenea, centrul comercial va avea si un patinoar deschis pe tot parcursul anului, iar iarna spatiul se va transforma într-un târg de sărbători.
Printre chiriasii din zona de restaurante se mai numără Oro Toro, Pizza Coloseum, Salad Box, K-Grill, Rustic, Toan’s, Spartan si cofetăria Sweet by Marvio.
Veranda va avea o suprafată închiriabilă de aproximativ 30.000 de metri pătrati si va fi inaugurat în ultimul trimestru al acestui an. De asemenea, odată cu deschiderea centrului comercial vor fi încheiate si lucrările de modernizare a infrastructurii zonei Obor, în valoare de 2 milioane de euro, care presupun lărgirea străzii Ziduri Mosi cu câte o bandă pe sens, precum si a trotuarului. De asemenea, va fi construit si un refugiu pentru tramvai, inexistent până acum.
Veranda este un centru comercial de proximitate, dezvoltat de Prodplast Imobiliare S.A. în Bucuresti, în zona Obor, si care va fi inaugurat în T4 2016. Proiectul are o suprafată totală de aproape 30.000 de metri pătrati, incluzând spatii comerciale, restaurante, cafenele si o zonă verde de 15.000 mp. Printre chiriasi se numără Carrefour, H&M, CCC, Deichmann, Pimkie, Triumf, Pepco, Yves Rocher, Optiblu, Sensiblu, Maxbet, Strabucks, Pizza Coloseum, Salad Box, Orange, Arsis-Vodafone si IQ BOX – Telekom. Investitia totală pentru dezvoltarea centrului comercial Veranda, proiectat de arhitectii englezi Chapman Taylor si Studio 10M, va ajunge la 60 de milioane de euro..
|
|
« click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
Recomanda aceasta pagina |
Daca considerati acest articol interesant il puteti recomanda unui prieten folosind formularul alaturat. |
|
|
|
|