transport caini, transport catei, transport caini international, transport catei international, transport pisici, transport pisici international, transport animale, transport animale de companie, transport caini anglia, transport caini germania, transport caini olanda, transport caini franta, transport caini belgia, transport caini pret, transport pisici germania, transport pisici anglia, transport animale anglia, transport animale germania, transport caini romania
Curs Valutar -- lei lei

 




A fost lansat Catalogul Persoanelor Fizice Autorizate click aici pentru detalii

ora exacta

avocat Timisoara avocati

cosuri cadou Gourmetgift

Contabilitate Constanta

service frigidere reparatii

Expert Contabil Constanta

Veggy.ro - vegan blog

Transport caini Anglia

Deblocari usi metalice

Asfaltari Bucuresti

lac de pescuit cluj

Info, blog

reparatie frigidere Bucuresti

Curs Valutar E-ziare.ro


 
Contact & Despre noi
Politica de confidentialitate
SMART financial - © Smart Press
gazduit de www.simpliq.ro


« click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie
Tipareste acest articol Recomanda acest articol
Adaugat in data de 13-09-2014

Jocurile de noroc din Romania - cele mai mari taxe si impozite dintre tarile UE

Jocurile de noroc din Romania - cele mai mari taxe si impozite dintre tarile UE

Industria gamblingului contribuie în România, în fiecare an, cu sute de milioane de euro la bugetul de stat, asigurând, în mod direct, zeci de mii de locuri de muncă si este una dintre cele mai fiscalizate activităti economice din tara noastră, cu nivelul de taxare cel mai ridicat din domeniul jocurilor de noroc din Europa. În plus, principalele taxe specifice acestui domeniu (taxa de licentă si taxa de autorizare) se achita cu anticipatie, neplata acestora putând duce la revocarea licentei organizatorilor de jocuri de noroc.

Fiecare organizator de jocuri de noroc, indiferent de tipul de joc pentru care este autorizat, achită cu anticipatie o taxă de licentă, precum si o taxă de autorizare. Nivelul taxelor de licentă este cuprins 25.000 lei pe an, în cazul jocurilor de tip slot-machine, si 400.000 lei pe an pentru casinourile life. La acestea se adaugă taxele pentru autorizatia de exploatare, cuprinse între 8.000 lei/an/mijloc de joc în cazul sloturilor, si 250.000 lei/an/masă de joc, la casinourilor live.



În cazul caselor de pariuri si al jocului de tip bingo, legiuitorul a prevazut chiar un nivel minim al taxelor de autorizare, cuprins între 250.000 si 500.000 lei anual, respectiv 5% din venitul anual realizat de fiecare operator.

Similar celorlalte activităti economice, organizatorii de jocuri de noroc plătesc trimestrial impozitul pe profit de 16%, cu exceptia organizatorilor de casinouri live si pariuri sportive, la care acest impozit nu poate fi mai mic de 5% din venitul realizat.

Suplimentar, toti organizatorii de jocuri de noroc sunt obligati să retină si să vireze bugetului de stat un impozit de 25% pe câstigurile jucătorilor ce depăsesc 600 lei/zi/organizator.

Jocurile de noroc din tara noastră sunt strict reglementate si controlate de un organism special înfiintat in acest scop – Oficiul National pentru Jocuri de Noroc – aflat în directa subordine a Guvernului.

La momentul actual industria de jocuri de noroc din România este aproape blocată din cauza modificărilor legislative care se pregătesc de mai mult timp. ROMBET - Asociatia Organizatorilor de Jocuri de Noroc, a comandat un studiu comparativ la nivel european, studiu care să ajute la rezolvarea acestui impas în care se află, deopotrivă, investitorii industriei si legiutorii ei.

Astfel, cercetarea la nivel european realizată de Rombet si de agentia de consultantă Media Pozitiv, a identificat cele mai bune practici pentru piata jocurilor de noroc din România, după o analiză privind regulile si legislatiile din 13 state membre UE. Cercetarea recomandă, de pildă, adoptarea unei legislatii echitabile si aplicabile, renuntarea la prevederea  impozitarii castigurilor jucatorilor – aliniindu-ne astfel legislatiei din peste 21 tări ale UE care au renuntat la o asemenea măsură ce blochează întreaga industrie. La fel, studiul mentionează ca recomandare si introducerea unei prevederi în legislatia natională ce va reglementa finantarea bunelor cauze (good causes), folosind în acest scop o parte din taxele pe jocurile de noroc. 

Concluziile complete si motivatia lor integrală vor fi prezentate de reprezentantii ROMBET, la finalul lunii septembrie a.c. Primele date au fost deja prezentate la seminarul “Ora exactă în gambling”, în cadrul Entertainment Arena Expo - cea mai importantă expozitie a industriei de gambling din România, desfăsurată la Romexpo, 2-4 septembrie.

“Este un moment important pentru noi pentru că ne aflăm în fata unor demersuri legislative extrem de importante. Industria nu stie ce va urma, ce vor aduce modificările legislative extrem de controversate până în acest moment, este firesc ca investitorii să fie în expectativă, toată lumea să astepte mutarea legiuitorilor. Nu putem permite adoptarea unei initiative legislative fără o documentare temeinică, oricât de bine am cunoaste noi industria. Este si motivul pentru care am comandat un studiu comparativ la nivelul statelor membre UE pe sistemul de taxare si fiscalitate în industria de gambling. Acest studiu va permite si legiuitorilor, întregii industrii, să ia decizii în cunostintă de cauză, să propună o formă a legii echilibrată, aplicabilă si cât mai aproape de interesele tuturor: organizatori, jucători si autorităti, în conformitate cu cele mai bune legislatii din Europa comunitară”, a declarat Dan Ghită, presedintele ROMBET.

Era firesc ca mult asteptata legislatie să fie principalul subiect al seminarului “Ora exactă în gambling”, iar autoritătile l-au dezbătut împreună cu reprezentantii industriei. Din partea autoritătilor au fost prezenti la seminar  Tudor Simota - Consilierul presedintelui Oficiul National pentru Jocuri de Noroc,  Marius Dunca - Presedinte Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor,  Adrian Comănescu - Director Consiliul Concurentei,  Daniel Florea - Deputat, Membru al Comisiei Juridice. Cu totii si-au arătat deschiderea spre dialog în acest moment de răscruce pentru industria de gambling.

“Suntem deschisi cu totii să facem o lege bună. Mă bucur că vom putea permite industriei jocurilor de noroc să pătrundă în zonele cu turism dezvoltat, Brasov, Timisoara, Constanta. Trebuie să ne gândim si la locurile de muncă dezvoltate pe orizontală si la ceea ce putem face mai mult pentru a sprijini industria. Cred că opacitatea industriei ar trebui să se transforme într-o transparentă totală. Sunt unul dintre semnatarii initiativei legislative de modificare a OUG 77/2009; în acest moment pot spune că am avut o colaborare excelentă cu Rombet, cu Dan Ghită – presedintele ei, cu alte asociatii, cu ONJN, în persoana presedinte Odeta Nestor. Cred că s-a ajuns la o formă destul de bună a initiativei legislative”, a declarat Daniel Florea, deputat PSD, membru în Comisia Juridică. "Vă astept să ne spuneti opiniile, părerile, astfel încât să ajungem la o solutie optimă. Sunt bucuros că faceti cu brio fată cerintelor consumatorilor. Să nu uităm, însă, că un consumator educat e un atu, deci haideti să facem mai mult în acest sens", a precizat Marius Dunca, presedintele ANPC.

Participantii la seminar au putut afla si cum se văd lucrurile prin ochii unor oaspeti străini care activează în acelasi domeniu al jocurilor de noroc. Invitată specială a ROMBET la eveniment a fost si doamna Sue Rossiter, Director Politici si Programe al Remote Gambling Association (RGA) - o asociatie a profesionistilor în gambling din Marea Britanie, care reprezintă companii cu cifre de afaceri de miliarde de euro, si care a contribuit la toate recomandarile CE cu privire la piata jocurilor de noroc online. Doamna Rossiter a declarat: “Asteptăm si noi modificarile legislative din România în domeniul jocurilor de noroc… Când o să stim care va fi nivelul taxelor si impozitelor, care sunt costurile, abia atunci ne putem gândi să investim în această tară. Până atunci, e mult prea nesigur pentru noi”.

Asociatia ROMBET îsi propune mai mult decât să aducă un plus de profesionalism în modul în care este concepută, analizată si, eventual, modificată legislatia din România privind industria de gambling, prin studiul comandat la nivelul Uniunii Europene. Reprezentantii asociatiei au abordat la acelasi eveniment, Entertainment Arena Expo 2014, si subiectul jucătorilor cu probleme de joc, în conformitate cu recentele  recomandari ale Comisiei Europene pe această temă. În acest sens, Rombet are în vedere dezvoltarea unui proiect strategic de Responsible Gambling.

Condusă de Dan Alexandru Ghită, fostul director al Loteriei Române, Asociatia organizatorilor de jocuri de noroc Rombet îsi propune o abordare diferită a acestei industrii a gambling-ului. Rombet urmăreste protejarea si promovarea intereselor membrilor si a investitiilor realizate în domeniul jocurilor de noroc, dar si îmbunătătirea relatiilor dintre organizatorii de jocuri de noroc si autorităti.

.


 » Adauga comentariul tau Comentarii 
 
 
» adauga
« click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie
Tipareste acest articol Recomanda acest articol

Recomanda aceasta pagina 
Daca considerati acest articol interesant il puteti recomanda unui prieten folosind formularul alaturat.
 


Newsletter SMARTfinancial


» reset
TVA
+TVA
» arhiva curs valutar