PPD Romania devine distribuitorul oficial pentru San Pellegrino
Alte stiri la aceasta categorie
PPD România, unul dintre cei mai mari distribuitori locali de băuturi alcoolice premium si super-premium, îsi extinde portofoliul, care cuprinde aproximativ 40 de mărci internationale, cu brandurile premium San Pellegrino: apă (S.Pellegrino, Acqua Panna), băuturi răcoritoare (Aranciata, Lemonata, Aranciata Rossa, Pompelmo si apa tonică – Tonic), ice tea si aperitivul non-alcoolic Sanbitter. Compania a devenit distribuitorul oficial pentru Sanpellegrino S.p.A la nivel national, începând cu luna ianuarie a acestui an, în urma încheierii unui parteneriat strategic.
“Celebrele produse Sanpellegrino marchează intrarea noastră pe segmentul de apă minerală si băuturi răcoritoare, având o prioritate majoră în completarea portofoliului nostru de băuturi spirtoase din categoria premium si consolidându-ne în acelasi timp pozitia la nivel national atât în on trade cât si în off trade. Cultura gastronomiei rafinate urmăreste un trend care este dezvoltat si pe piata din România si pe care îl sustinem si noi. Apele Sanpellegrino, în special, sunt simbolul culturii internationale, a gastronomiei rafinate, inspirând diferite teme, precum armonia si degustarea în restaurantele de lux,” a declarat Nikos Xystouris, Director General PPD România.
De peste un secol, încă din anul 1899, Grupul Sanpellegrino cu sediul în Milano este lider al sectorului de băuturi în Italia, cu o gamă variată de apă minerală, aperitive non-alcoolice, băuturi răcoritoare si ice tea. Distribuite în peste 120 de tări pe toate cele 5 continente, produsele companiei, de la apele minerale sau aperitivele non-alcoolice la băuturile răcoritoare, reprezintă excelenta în calitate. Renumitele produse Sanpellegrino sunt fabricate si îmbuteliate de către Nestle în Italia, în zona cu acelasi nume, în Val Brembana, chiar în inima Alpilor italienesti.
În prezent, S.Pellegrino este lider al categoriei de ape minerale în segmentul de restaurante high class la nivel international, având o distributie de 650 de milioane de sticle în 120 de tări. În acelasi timp, fabrica Aqua Panna produce peste 300 de milioane de litri de apă naturală în fiecare an, iar 30% din productie este destinată exportului. Datorită unei formule echilibrate, apele Sanpellegrino au o capacitate naturală de a intensifica savoarea mâncarurilor si a vinurilor, si, din acest motiv, bucătari si somelieri renumiti din întreaga lume le aleg pentru activitatea lor.
Prezentă pe piata din România din 2007, PPD România este printre cei mai mari distribuitori de băuturi premium, reprezentând peste 40 de branduri lider pe piata locală.
Împreună cu Diageo, Grupul Campari, Cuervo, Nestlé si alti parteneri strategici, compania detine cel mai mare portofoliu de branduri premium si super-premium, renumite în întreaga lume, precum Johnnie Walker, J&B, Smirnoff, Baileys, Jose Cuervo, Campari, Aperol, SKYY Vodka, Wild Turkey, Cinzano, Aqua Panna, San Pellegrino, Lanson si propriul brand de vodkă, Tazovsky.
PPD România este parte a Photos Photiades Group (PPG), companie internatională fondată în urmă cu peste 70 de ani, cu o activitate impresionantă în vânzări, marketing si distributie de branduri alcoolice si non-alcoolice de renume mondial. PPG este prezentă în România, Grecia, Cipru, Croatia si Slovenia. .
|