|
« click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
|
Adaugat in data de 09-03-2011 |
Puratos Group implineste 90 de ani de activitate internationala
Alte stiri la aceasta categorie
Grupul belgian Puratos, furnizor de ingrediente si solutii dedicate pentru industria de panificatie si morărit, împlineste 90 de ani de existentă la nivel international si atinge o cifră de afaceri de 1 miliard de euro.
În România, compania este prezentă din 1996, având în prezent 160 de angajati si o fabrică situată în nordul capitalei, precum si 10 centre de distributie din Bacău, Brasov, Baia Mare, Constanta, Cluj Napoca, Craiova, Galati, Timisoara, Oradea, Râmnicu Vâlcea. Fabrica Puratos din România a fost construită în anul 2006 si reprezintă o investitie de 10 milioane de euro, în constructie si echipamente de ultimă generatie. Fabrica ocupă o suprafată de 2600 m2, spatiu unde se găsesc facilitătile de productie, birourile si depozitele. Unitatea are o capacitate de productie de 340 de tone pe săptămână.
Valoarea totală a investitiilor realizate de Puratos în România în cei 15 ani de la intrarea pe această piată se ridică la 20 milioane de euro. Compania produce si livrează 13.000 de tone de materie primă, vândută către 2000 de clienti. La ora actuală, Puratos România are activităti de export în Republica Moldova, Bulgaria, Grecia si Ucraina, Italia, Croatia si Ungaria.
În cei 15 ani de prezentă în România, compania a reusit să îsi consolideze afacerile. „Piata de produse de panificatie s-a schimbat în ultimii ani, tendinta fiind de a se pune accentul din ce în ce mai mult pe calitatea materiei prime, motiv pentru care Puratos a cunoscut o ascensiune vizibilă”, declară Alain Hottlet, Director General Puratos România.
Reputatia Puratos România a fost puternic consolidată în ochii clientilor din tară, odată cu premiile obtinute în 2009 si 2010 pentru „Furnizorul anului” la categoria "Amelioratori, drojdie, materii prime si auxiliare" în cadrul Conferintei Expopan, cel mai important eveniment expozitional dedicat întreprinzătorilor si specialistilor din sectorul de panificatie.
„Aceste performante au fost posibile atât datorită experientei atât de îndelungate a concernului, cât si a preocupării pentru dezvoltarea unor produse inovatoare, bazate pe tehnologii de ultimă oră.”, declară Alain Hottlet, Director General Puratos România.
Puratos Group – bilant la împlinirea a 90 de ani. După aproape un secol de activitate, grupul belgian este prezent pe 5 continente, are 60 de filiale si 50 de fabrici, în care lucrează 6.000 de angajati. Produsele sale sunt vândute în peste 120 de tări, iar cifra de afaceri a concernului se ridică la 1 miliard de euro.
Puratos Group este un concern international cu sediul în Groot-Bijgaarden (Bruxelles) care produce materie primă pentru industria de morărit, panificatie, patiserie si ciocolaterie. Compania furnizează produse atât către micii întreprinzători, cât si pentru retaileri si marile companii industriale. .
|
|
» Adauga comentariul tau |
Comentarii |
|
|
« click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
Recomanda aceasta pagina |
Daca considerati acest articol interesant il puteti recomanda unui prieten folosind formularul alaturat. |
|
|
|
|