Grupul Accor si Continental Hotels au semnat un protocol pentru dezvoltarea a sapte hoteluri marca Ibis in Romania, pâna in 2010, informeaza Rompres, citata de ziarul financiar electronic www.SMARTfinancial.ro.
Continental Hotels va investi aproximativ 50 milioane de euro pentru a dezvolta, construi sau renova sapte hoteluri in sapte orase din România. Cele doua grupuri au semnat un contract de management, prin intermediul caruia hotelurile dezvoltate vor apartine retelei Continental, insa vor fi administrate de grupul international francez ACCOR, sub marca Ibis.
Hotelurile vor fi deschise in urmatoarele orase: Timisoara (150 de camere) - septembrie 2008, Targu Mures (120 de camere) - noiembrie 2008, Sibiu (193 de camere) - decembrie 2008 si Bucuresti (145 de camere) - septembrie 2009.
De asemenea, vor fi deschise hoteluri Ibis in Brasov (150 de camere), octombrie 2009, Cluj (150 de camere) - noiembrie 2009, respectiv Iasi (150 de camere ) - mai 2010.
Lantul hotelier Continental a deschis, in cei 16 ani de existenta, hoteluri proprii in orase important precum: Arad, Oradea, Bucuresti, Sibiu, Suceava si Târgu Mures. Cele doua grupuri au deschis in cooperare incepând din 2001 trei hoteluri in România: doua hoteluri Ibis in Bucuresti si unul in Constanta.
Articol bazat pe un material furnizat de agentia de presa Rompres.
SMART financial - www.SMARTfinancial.ro ©
.