Axis Communications, lider mondial in dezvoltarea de camere video de supraveghere, anunta achizitionarea Citilog, o companie specializata in monitorizarea video inteligenta, in timp real, a traficului, cu scopul de a creste nivelul de securitate si protectie. Prin aceasta achizitie, Axis isi intareste portofoliul de produse si servicii conexe supravegherii video.
“Produsele Citilog sunt binecunoscute in industria de transport si completeaza cu succes solutiile Axis de supraveghere. Angajamentul Citilog de a dezvolta produse inovative, de calitate si usor de folosit este in concordanta cu viziunea Axis - oferirea de solutii competitive ce aduc plus-valoare clientilor. Suntem bucurosi ca putem oferi atat canalului nostru de parteneri, cat si utilizatorilor finali un instrument de analiza de ultima generatie”, a declarat Ray Mauritsson, CEO Axis Communications.
Citilog este o companie privata cu 30 de angajati, cu sediul central in Paris, Franta, si birouri regionale in USA, Hong Kong si Spania. Compania dezvolta si comercializeaza instrumente software de analiza video si senzori dedicati monitorizarii sectorului de transport. Solutiile permit inregistrarea si analiza accidentelor, a datelor de trafic si controlul intersectiilor. Produsele companiei imbunatatesc siguranta pasagerilor si conducatorilor auto, reduc riscurile si ajuta la fluidizarea traficului.
Axis si Citilog lucreaza impreuna de cativa ani, atat pe partea de dezvoltare de produse, cat si promovare, pentru a oferi clientilor solutii integrate.
Fluidizarea traficului si cresterea sigurantei
Sistemul de analiza video al traficului, impreuna cu produsele de supraveghere, sunt folosite pentru a identifica rapid accidentele rutiere si pentru a calcula rute alternative. De asemenea, Citilog a dezvoltat solutii de analiza a traficului si de optimizare a semafoarelor si intersectiilor. Produsele companiei sunt folosite la nivel mondial pentru monitorizarea drumurilor, tuneluri, podurilor sau traficului urban. Alarmele oferite de sistemele Citilog ajuta operatorii sa fie mai eficienti si prompti in luarea deciziilor.
Citilog este lider global in dezvoltarea de sisteme si solutii de monitorizare a transporturilor. Compania ofera solutii inteligente de analiza cu rolul de a creste securitatea oamenilor la nivel mondial. Sistemele Citilog Automatic Incident Detector protejeaza participantii la trafic de-a lungul a sute de tuneluri si poduri, Citilog fiind prima companie din lume ce a introdus sistemul AID.
Axis este lider mondial in echipamente video de retea, oferind solutii inteligente si sigure, contribuind in mod direct la tranzitia catre solutii digitale de supraveghere. Produsele si solutiile video profesionale Axis sunt dezvoltate in jurul unei platforme inovatoare si deschise.
Axis are peste 1.900 de angajati in peste 40 de birouri din lume si coopereaza cu peste 75.000 de parteneri din 179 de tari. Compania Axis a fost fondata in anul 1984 in Suedia, fiind listata la bursa NASDAQ OMX Stockholm sub numele AXIS..