Prologis, Inc., lider mondial în deţinerea, operarea şi dezvoltarea de spaţii industriale, a anunţat astăzi rezultatele activităţii de închiriere a companiei pe piaţa din Ungaria. Tranzacţiile realizate în trimestrul trei, care au crescut până la aproximativ 100.000 metri pătraţi, au redus spaţiul disponibil al companiei la 15% pe piaţa din Ungaria.
Reînnoirea contractului de închiriere pentru 29.100 metri pătraţi cu Geodis Calberson Hungária Kft. în cadrul Prologis Park Budapest-Budaörs DC1; Extinderea contractului cu Geodis Calberson Hungária Kft. cu 7.300 metri pătraţi în Prologis Park Budapest-Gyal, care se adaugă la suprafaţa existentă de 24.200 metri pătraţi în cadrul acestui parc; Nou contract de închiriere a 5.200 metri pătraţi cu o companie de distribuţie în Prologis Park Budapest-Harbor; Nou contract de închiriere a 4.
800 metri pătraţi cu cargo-partner în Prologis Park Budapest-Gyál, extinzând operaţiunile existente ale companiei în cadrul acestui parc. cargo-partner şi-a reînnoit şi contractul de închiriere pentru 16.100 metri pătraţi; Extinderea cu 4.900 metri pătraţi în Prologis Park Budapest-Sziget cu SE-CEE Schneider Electric Kft., care ocupă acum 24.800 metri pătraţi în acest parc.
“A fost un trimestru trei foarte aglomerat şi de mare succes pentru noi în Ungaria,” a declarat László Kemenes Vice Preşedinte Prologis în Ungaria şi România. “Am închiriat peste 100.000 metri pătraţi de spaţii în doar trei luni, un rezultat apropiat de rezultatele cumulate ale primelor două trimestre. Suprafaţa spaţiilor neocupate este cu mult sub media din Ungaria iar tranzacţiile cu acest volum sunt foarte rare şi, astfel, semnificative pe piaţa actuală din Ungaria. Suntem foarte bucuroşi de asemenea că putem să venim în întâmpinarea nevoilor clienţilor noştri spre mulţumirea acestora şi să ne extindem portofoliul de clienţi cu noi închirieri.”
Portofoliul Prologis în Ungaria depăşeşte 495.000 de metri pătraţi în cinci parcuri din regiunea Budapesta (Gyál, Harbor Park, Százhalombatta, Szigetszentmiklós, Budaörs) precum şi un parc în Hegyeshalom. La 30 septembrie 2012 Prologis era principalul furnizor de spaţii industriale în Europa Centrală şi de Est cu un portofoliu care totalizează 3,6 milioane metri pătraţi în 38 parcuri de distribuţie.
Prologis, Inc., este lider mondial în deţinerea, operarea şi dezvoltarea de spaţii industriale, concentrat pe pieţele globale şi regionale din America, Europa şi Asia. La 30 septembrie 2011, Prologis deţinea sau avea investiţii, în mod consolidat sau prin companii de tip joint venture neconsolidate, în proprietăţi şi proiecte de dezvoltare estimate în total la aproximativ 52,5 milioane de metri pătraţi în 21 de ţări. Compania închiriază spaţii de distribuţie moderne unui număr de peste 4.500 de clienţi, care includ producători, retaileri, companii de transport, furnizori terţi de servicii logistice şi alte companii..