Pe o piată imobiliară care dă semne de revenire, tot mai multi antreprenori îsi doresc să pună bazele unui business în real-estate, potrivit RE/MAX, lider mondial în real-estate si franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment.
„Afacerile pe segmentul agentiilor imobiliare se dezmortesc, treptat, după ce în perioada de criză economică peste 75% dintre birourile existente la nivelul pietei din România s-au închis. Astfel, tot mai multe noi agentii imobiliare sunt deschise an de an, mai ales în marile orase din tară, unde piata de profil dă semne clare de revenire”, a declarat Razvan Cuc, Director Regional RE/MAX România.
Potrivit afirmatiilor sale, una dintre cele mai simple variante pentru intrarea într-un business de acest fel este achizitionarea unei francize, aceasta oferind o afacere la cheie si suport pentru derularea întregii activităti.
„În cazul RE/MAX, costul achizitiei unei francize este variabil, pornind de la 7.000 de euro net, si aduce cu sine avantaje care îi ajută pe antreprenori să pătrundă pe piată cu o ofertă completă pentru clienti. Printre cele mai importante se numără afilierea la o retea de top, locală si globală, accesul la o platformă CRM de listare a proprietătilor performantă, oferirea de suport de marketing si accesul la programele Academiei RE/MAX pentru agenti si Broker Owneri”, a mai spus Răzvan Cuc.
Acesta a subliniat că, prin afilierea la reteaua RE/MAX, francizele beneficiază de un sistem de promovare a proprietătilor integrat la nivel mondial si de încredere ridicată în rândul clientilor. În cadrul francizelor RE/MAX, toti agentii au nevoie de certificări, pe care le pot obtine în urma a minim 150 de ore de training, brokerii având nevoie de cel putin 200 de ore de trening specific.
Costurile unei francize RE/MAX
Răzvan Cuc a mai afirmat, de asemenea, că dincolo de achizitia în sine a francizei cu un cost de cca. 7.000 de euro net, afilierea la reteaua RE/MAX mai presupune si o redeventă lunară procentuală din venituri si una fixă administrativă.
„Plata acestor comisioane lunare de către francizele RE/MAX oferă ownerului agentiei suportul întregii retele. Astfel, acesta primeste o consultantă complexă si completă pentru dezvoltarea business-ului, consiliere de marketing si instrumentele sale de promovare sunt permanent îmbunătătite, în linie cu dezvoltarea întregii retele”, a mai spus reprezentantul companiei.
Conform informatiilor RE/MAX, în acest moment, dupa primul an de la preluarea RE/MAX Romania, peste 60% dintre francizele companiei sunt conversii, agentii imobiliare independente ce au ales să se afilieze retelei RE/MAX.
Însă, pe lângă brokerii cu experientă pe piată care intră în reteaua RE/MAX, există si antreprenori care provin din alte industrii si hotărăsc să pună bazele unui start-up în imobiliare – acestia fiind majoritarii francizati la nivel european.
„Interesul pentru o franciză imobiliară este mai mare în rândul antreprenorilor cu experientă pe această piată, însă ne bucură să observăm o crestere si în zona start-up-urilor. Acest lucru se datorează faptului că RE/MAX dispune cea mai bună platformă pentru viitorii brokeri, oferind cel mai eficient sistem de educatie în domeniu, tehnologie de ultimă oră, cooperare între birouri si suportul unui brand puternic. Astfel, chiar si un antreprenor fără experientă imobiliară poate intra pe piată cu un avantaj competitiv major”, a încheiat Razvan Cuc.
RE/MAX este lider mondial în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înfiintată în 1973 în Denver, are astăzi peste 6.300 de birouri si peste 96.000 de agenti afiliati în 95 de tări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 31 de tări, cu 1.500 birouri si 12.000 de agenti, continuând să se extindă..