M Hospital face un pas strategic pe piața medicală din România și inaugurează un centru de imagistică în mall AFI Cotroceni, marcând o premieră: introducerea conceptului de „retail clinic”, un model consacrat în SUA și Europa Occidentală. Grupul intenționează să deschidă și alte centre în mall-urile din Capitală și să extindă rețeaua la nivel național începând din 2026.
„Accesibilitatea și confortul pacientului sunt prioritare pentru noi. Mall-urile vin cu un avantaj clar: sunt ușor de ajuns cu transportul public, oferă locuri de parcare și un cadru prietenos. Astfel, pacientul nu mai percepe vizita ca pe un drum la spital, ci ca pe o activitate integrată firesc în rutina zilnică. Este, practic, o etapă firească în procesul de umanizare a serviciilor medicale”, explică doctorul Mihai Marinescu, directorul medical M Hospital.
Investiții și planuri de dezvoltare
Primul centru s-a deschis în Veranda Mall, fiind urmat de cel din AFI Cotroceni, iar un centru nou va fi deschis în perioada următoare în alt centru comercial. Investițiile sunt între 1,5 și 2 milioane de euro pentru fiecare unitate.
Oferta medicală include RMN, CT, radiografii digitale și recoltări pentru analize medicale, completate de un sistem de navigator de pacienți care asigură continuitatea între investigație, diagnostic și tratament.
“Pentru fiecare centru ne așteptăm la venituri de aproximativ 10 milioane de lei în primul an. Mai important decât rezultatele financiare este însă obiectivul nostru strategic: consolidarea brandului în zona de imagistică și construirea unei rețele de încredere, unde fiecare unitate devine un hub rapid de acces la diagnostic și tratament”, punctează dr. Marinescu.
„Retail clinic” – trend global, premieră locală
Conceptul de „retail clinic” a prins contur în marile orașe din SUA și Europa, unde pacienții au acces la servicii medicale în centre comerciale, fără programări complicate și liste de așteptare. În România, M Hospital este primul jucător care implementează această abordare, mizând pe comportamentele de consum urban și pe dorința pacienților de a integra sănătatea în ritmul zilnic.
„Ne propunem să deservim un spectru larg de pacienți: de la cei care vin pentru analize simple, la cei care au nevoie de diagnostic avansat într-un timp foarte scurt. Centrele au fost gândite atât pentru familii și seniori, cât și pentru oricine își dorește servicii medicale performante, în proximitatea locuinței”, subliniază directorul medical M Hospital.
Diferențiere prin integrare și digitalizare
Într-o piață competitivă, unde clinicile private pun accent pe viteză și tehnologie, M Hospital mizează pe integrarea serviciilor și pe digitalizarea fluxului pacientului. Prin rețeaua proprie, investigațiile imagistice pot fi conectate imediat cu consultații multidisciplinare, interpretări rapide și recomandări de tratament.
„Pacienții primesc mai mult decât o simplă investigație imagistică, le oferim soluții complete, prin colaborare interdisciplinară și suport personalizat. În același timp, investim continuu în digitalizare pentru a simplifica traseul medical și a reduce timpii de așteptare”, spune dr. Marinescu.
Expansiune națională
Pe termen mediu și lung, M Hospital urmărește să transforme rețeaua de imagistică într-un sistem național accesibil. Din 2026, compania vizează extinderea în orașele mari și în zonele unde accesul la imagistică performantă este încă redus.
„Ținta noastră este crearea unei rețele naționale unite, capabile să ofere pacienților soluții de diagnostic și tratament în cel mai scurt timp, indiferent de oraș”, adaugă dr. Mihai Marinescu.