Pizza este unul dintre cele mai iubite preparate din lume, un fel de mâncare care a trecut demult granițele Italiei și s-a adaptat în nenumărate culturi. Totuși, există două mari „școli” gastronomice atunci când vine vorba de pizza: cea italiană și cea americană. Ambele sunt delicioase, dar diferite ca gust, textură și mod de preparare. Dacă pizza italiană păstrează tradiția și simplitatea mediteraneană, pizza americană mizează pe abundență, toppinguri variate și porții generoase. În ultimul secol, aceste două stiluri au ajuns să fie recunoscute la nivel global și să creeze adevărate tabere de fani.
Pentru mulți, pizza italiană reprezintă „adevărata pizza”, moștenirea autentică a bucătăriei napoletane. Cu aluat subțire, puține ingrediente și un gust proaspăt, ea se concentrează pe calitatea produselor și pe echilibrul aromelor. De cealaltă parte, pizza americană este rezultatul adaptării imigranților italieni care au ajuns în Statele Unite la începutul secolului XX. Cu timpul, acest fel de mâncare a fost „americanizat”, devenind mai consistent, mai bogat în brânzeturi și carne, dar și mai divers ca stil.
În continuare, vom analiza principalele diferențe dintre pizza italiană și cea americană, de la aluat și dimensiune până la toppinguri și cultura culinară din spatele lor.
Aluatul și grosimea blatului
Una dintre cele mai evidente diferențe este aluatul. Pizza italiană, în special cea napoletană, are un blat subțire, elastic și aerat la margini, copt rapid în cuptor cu lemne la temperaturi foarte înalte (peste 450 de grade Celsius). Acest tip de coacere asigură o textură ușoară, cu marginile puțin arse și cu un gust specific de fum. Pizza romană, o altă variantă italiană, are blatul chiar mai subțire și mai crocant.
Pizza americană, în schimb, vine în mai multe forme, dar majoritatea se remarcă prin blatul mai gros. Cea mai cunoscută este „New York style”, care are un blat mediu, moale și flexibil, ce permite plierea feliilor pentru a fi mâncate pe fugă. În schimb, „Chicago deep dish” are un aluat gros, asemănător cu cel de plăcintă, fiind mai degrabă o tartă cu straturi bogate de brânză și sos.
Sosul și ingredientele folosite
În Italia, tradiția spune că pizza se face cu ingrediente puține, dar de calitate. Sosul este simplu, din roșii pasate, sare, ulei de măsline și busuioc. Brânza clasică este mozzarella di bufala sau mozzarella fior di latte, iar toppingurile sunt minime: prosciutto, ciuperci, frunze de rucola, anșoa sau câteva legume proaspete. Practic, accentul cade pe gustul natural al fiecărui ingredient.
Pizza americană, în schimb, iubește abundența. Sosul este mai condimentat, uneori dulceag, cu adaosuri de zahăr sau oregano uscat. Brânza folosită este mozzarella „low moisture”, mai grasă și care se topește uniform, dar adesea se adaugă și alte tipuri de brânzeturi. La capitolul toppinguri, americanii nu se zgârcesc: salam pepperoni, cârnați, bacon, pui, ceapă caramelizată, ardei, ananas, sos barbecue și chiar macaroane cu brânză în unele variante extravagante.
Dimensiunea și modul de servire
Pizza italiană este gândită pentru a fi o porție individuală. O pizza napoletană are de obicei diametrul de 30–32 cm și se servește întreagă pentru o singură persoană. Ea se mănâncă de multe ori cu cuțitul și furculița, mai ales în restaurantele tradiționale din Italia.
În schimb, pizza americană are porții mai mari și este de regulă împărțită între mai mulți oameni. Unele pizze pot avea diametre impresionante, de 45 cm sau mai mult. În plus, feliile sunt adesea mari și generoase, perfecte pentru a fi luate „to go” și mâncate pe stradă. Această diferență reflectă și cultura gastronomică: în Italia, masa este un moment de relaxare, în timp ce în SUA accentul cade adesea pe rapiditate și porții consistente.
Metoda de coacere
În Italia, pizza se coace aproape exclusiv în cuptoare cu lemne, care dau acel gust inconfundabil și textura aerată a blatului. Timpul de coacere este foarte scurt, uneori chiar 90 de secunde. În schimb, în SUA, pizza este adesea preparată în cuptoare electrice sau pe gaz, pentru a asigura o coacere uniformă și pentru a face față volumului mare de comenzi. În cazul „deep dish”, coacerea durează mai mult, pentru că aluatul și straturile de topping sunt mult mai groase.
Varietatea stilurilor
Italia păstrează tradiția, iar stilurile principale sunt pizza napoletană și pizza romană. În rest, diversitatea este dată mai mult de ingredientele regionale, cum ar fi pizza siciliană cu aluat mai gros și cu sos de roșii bogat.
SUA, însă, este patria diversității. Pe lângă „New York style” și „Chicago deep dish”, există pizza „Detroit style” (cunoscută pentru forma dreptunghiulară și marginile crocante), „California style” (cu toppinguri exotice și sănătoase, cum ar fi avocado sau somon afumat) și multe altele. Fiecare stat american pare să fi dezvoltat propria interpretare a pizzei, ceea ce arată cât de mult s-a integrat acest fel de mâncare în cultura culinară americană.
Cultura din spatele pizzei
Pizza italiană este un simbol național, protejat chiar prin legi. De exemplu, pizza napoletană are statut de „Specialitate Tradițională Garantată” în Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că trebuie respectate anumite reguli stricte de preparare. Ea este legată de ideea de autenticitate, tradiție și simplitate.
Pizza americană, în schimb, este legată de ideea de inovație și adaptare. Ea a evoluat ca un produs pentru mase, dar s-a transformat și într-un simbol al culturii pop. De la fast-food-uri la restaurante gourmet, pizza americană a reușit să fie accesibilă și în același timp reinventată constant.
Pizza italiană și pizza americană sunt două fețe ale aceleiași monede: ambele delicioase, dar cu filosofii complet diferite. Italia pune accent pe tradiție, ingrediente simple și gust autentic, în timp ce SUA mizează pe abundență, varietate și spirit inovator. Pentru unii, pizza italiană rămâne etalonul, pentru alții, pizza americană este răsfățul perfect. Adevărul este că nu există o variantă „mai bună” universal, ci doar preferințe personale. Fie că alegi să te bucuri de o Margherita clasică într-o trattoria din Napoli sau de o felie generoasă de pepperoni în New York, ambele experiențe spun o poveste culinară fascinantă.
